Poliția a deschis o anchetă după ce un copil a murit la trei zile de la naștere

Poliția a deschis o anchetă după ce un copil a murit la trei zile de la naștere
Publicat: 13/05/2019, 14:14

Reprezentanții Poliției Sibiu au declarat, pentru corespondentul Mediafax, că o femeie a sesizat, în 10 mai, Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că băiețelul născut în data de 7 mai a murit în locuința părinților din localitatea Vurpăr.

„Polițiștii care s-au deplasat la adresa menționată împreună cu un medic legist din cadrul LML Sibiu au efectuat cercetări preliminare, constatându-se că nu sunt suspiciuni cu privire la circumstanțele în care a survenit decesul copilului. Acesta a fost transportat la LML Sibiu în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului, iar la nivelul Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.

La rândul lor, reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu spun că bebelușul născut în data de 7 mai la Maternitatea din Sibiu a fost externat clinic sănătos, luase în greutate și era alimentat exclusiv la sân. Aceștia așteaptă rezultatele necropsiei.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Alocațiile cresc considerabil de la 1 ianuarie 2025! Cine sunt cei care vor beneficia lunar...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Rețetă delicioasă de mujdei. E gata într-un minut
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis